Încă de mici, copiii sunt atrași de ecrane și, implicit de jocurile online, care îi fac să piardă noțiunea timpului. De asemenea, aceștia sunt tentați să renunțe la alte activități și jucării care le făceau plăcere, în favoarea ecranelor. Nu mai vorbim de neglijarea temelor și a mersului la școală, în cazul copiilor mai mari. Cred că fiecare părinte care a oferit telefonul sau tableta copilului, din diferite motive, s-a confruntat cu dificultăți atunci când a venit momentul să le recupereze. De la plânsete, țipete și tantrum-uri în toată regula, te poți aștepta la orice, mai puțin la înțelegere. Mai ales că, între timp, pot interveni și alți factori, precum oboseala și foamea. De aceea, când vine vorba despre jocurile online ale copiilor, pentru a nu ajunge în aceste puncte critice, este necesar să stabilești niște reguli clare, încă de la început.

În cazul meu, ca să fie liniște și pace, am decis să nu mai ofer telefonul în casă. Primele zile după ce am întrerupt acest „beneficiu“ au fost destul de dificile, apoi lucrurile s-au liniștit. Am substituit cu puțin televizor, pentru că știam că nu prezenta același interes. În plus, acest tip de ecran a fost mult mai ușor de gestionat, pentru că telecomanda apare și dispare la anumite ore. Evitarea ecranelor l-a ajutat pe cel mic să se bucure de multitudinea de cărți și jucării pe care le-am tot achiziționat. În plus, a fost dornic să se implice în diferite activități pe care i le propuneam atunci când petreceam timp în casă.

Trucuri pentru a limita timpul pentru jocurile online ale copiilor

Conform Academiei Americane de Pediatrie, timpul alocat privitului la ecrane, care include și jocurile online sau video ale copiilor, ar trebui să fie între 30 și 60 de minute pe zi, în zilele de școală. În weekend sau în vacanță, acesta poate fi prelungit până la maxim 2 ore, doar pentru copiii care au peste 6 ani. Pentru a menține aceste recomandări, există câteva artificii pe care le poți face, indiferent că este vorba despre jocurile online ale copiilor sau despre desene animate:

1. Stabilește o limită de timp înainte de începerea jocului sau privitului la ecrane

De exemplu, dacă dorești ca cel mic să se joace doar 30 de minute, spune-i că aceasta este limita și setează un cronometru. Atunci când cronometrul se oprește, se termină și jocul. Cel mai probabil, copilul se va împotrivi și va încerca să negocieze mai mult timp. În acest caz, va trebui să-i reamintești limita de timp deja stabilită. Dacă refuzul continuă, este momentul să acționezi prin a scoate jocul din priză, prin a lua telecomanda sau a închide telefonul cu ajutorul unei aplicații care limitează timpul.

2. Activități alternative

Când timpul pentru jocurile online ale copiilor a expirat, vino cu câteva propuneri de activități alternative. Acestea îi ajută să renunțe mai ușor la ecrane. Puteți ieși în parc să vă plimbați cu trotineta sau bicicleta, puteți găti, vă puteți juca un joc de societate sau puteți citi.

3. Pregătește o soluție pentru protestul legat de faptul că este în mijlocul jocului

Actualmente, jocurile vin la pachet cu alte funcții, printre care și cea care ajută la salvarea etapelor de joc în care copilul a ajuns. Astfel, atunci când copilul face o pauză, nu va pierde punctele acumulate sau alte bonusuri dobândite pe parcursul jocului. Dacă îi explici de la început această funcție, va înțelege mai ușor că data viitoare își va relua jocul din punctul în care a rămas.

4. Stabilește o consecință realistă pentru încălcarea regulilor

Atunci când copilul a încălcat regula stabilită, consecința trebuie aplicată imediat. Dacă nu respectă regulile, o opțiune rezonabilă este interzicerea completă a ecranelor pentru câteva zile sau săptămâni.

5. Temele și task-urile înainte de toate

Asigură-te că temele sau task-urile pe care i le-ai dat să fie terminate înainte de a începe să se uite la tv sau a începe jocurile online. Dacă procedezi în alt mod, copilul va considera că acestea nu sunt o prioritate.

6. Nu oferi tentații

Dacă vrei ca un copil să nu petreacă foarte mult în fața ecranelor, nu îi pune în cameră un computer sau o consolă de jocuri video. Evident că, fiind la el în cameră, nu îl poți supraveghea foarte bine și se poate juca fără să se mai streseze că îl întrerupi.