
Unii copii se adaptează ușor schimbărilor, alții au nevoie de mai mult suport din partea ta, ca părinte, pentru prima zi de școală. Foto: Anita Jankovic/Unsplash
Toamna își face timid apariția, vacanța mare a ajuns la sfârșit și mulți copii se pregătesc să treacă într-o nouă etapă. Este vorba despre începerea școlii, care, la fel ca și cea a grădiniței, aduce multe emoții, temeri și poate o stare de nervozitate pentru necunoscut, amestecate cu o doză de bucurie, nerăbdare și curiozitate. Este absolut normal să se întâmple asta. De aceea, pregătirile pentru prima zi de școală sunt destul de importante. Acestea ajută la depășirea încărcăturii emoționale, care are un impact destul de puternic asupra psihicului copilului.
Unii copii se adaptează ușor schimbărilor, alții au nevoie de mai mult suport din partea ta, ca părinte. Dacă experiența primelor zile de grădiniță nu a fost neapărat plăcută sau cum îți imaginai, la începerea școlii poți schimba lucrurile. Pentru o tranziție mai ușoară, încearcă să ții cont de câteva aspecte atunci când începi pregătirile pentru prima zi de școală.
1. Vorbește cât mai mult cu copilul despre prima zi de școală
Pregătirile pentru prima zi de școală trebuie să includă cât mai multe discuții, chiar din timpul grădiniței. Acestea trebuie să aibă loc într-un mediu cât mai relaxat și să decurgă cât mai natural și firesc posibil. „Este important să fii alături de copil și să discuți cu seriozitate, cât mai detaliat despre această etapă, dar la un nivel de limbaj specific vârstei“, spune Alice-Elena Cristea, psihoterapeut analist în supervizare (dyalyce@yahoo.com). Aceasta recomandă să îți întrebi copilul ce simte în legatură cu începerea școlii, dar și cum își imaginează el că va fi prima zi.
Îți poți implica și partenerul în discuție. Îi puteți povesti copilului cum a fost prima voastră zi de școală. În acest mod, copilul realizează că nu este sigurul care trece prin această perioadă și, cel mai important, că nu este singur.
Comunică-i copilului programul pe care îl va avea la școală. Va trebui să incluzi la ce oră îl vei duce și când îl vei lua. Ascută-i cu atenție întrebările și răspunde-i cât mai sincer. Pentru că este important ce transmiți, încearcă să-ți păstrezi calmul și încrederea. Nu în ultimul rând, încurajează-l cât mai mult.
2. Vizitați școala înainte de a începe cursurile
„Copiii intră în anul școlar cu abilități, obiective și aptitudini socio-emoționale diferite“, spune Heather O’Connor, profesor din Connecticut, într-un articol pentru scholastic.com. În timpul anului școlar este mai greu să ai acces în interiorul școlii, dar, cât timp copiii se mai bucură de vacanță, puteți profita pentru a merge împreună să faceți o vizită. Astfel, copilul se va familiariza cu locul și prima zi de școală nu va mai fi atât de stresantă. Ideal ar fi să își poată cunoaște învățătoarea/învățătorul înainte de a începe cursurile. Astfel, interacțiunea din prima zi va fi mult mai lejeră.
3. Cumpără-i și citește-i cărți despre prima zi de școală
Conform lui O’Connor, personajele cu care copilul se poate identifica în diferite povești cu imagini atractive, care sugerează participarea la prima zi de școală, sunt foarte de utile. Acestea pot ușura emoțiile care pot apărea în prima zi de școală. În plus, contribuie la întărirea încrederii în sine. Puteți să vă bucurați de momente de lectură, atât pe timpul zilei, cât și seara, înainte de culcare.
4. Mergeți împreună la cumpărături
Cel mai probabil, înainte de începerea școlii, va trebui să faci ceva schimbări și în camera copilului. Alegeți împreună mobilierul și, pentru a mai obține ceva spațiu, faceți o selecție a jucăriilor cu care nu se mai joacă și donați-le unor copii care au nevoie de ele. Poți lua în considerare un birou, pe care să-l așezi într-o zonă cu multă lumină și un cub, în care copilul să-și pună cele necesare pentru școală. Nu uita nici de un scaun care să-i asigure o poziție dreaptă și o bibliotecă generoasă, unde își va așeza cărțile.
De asemenea, psihoterapeutul Alice-Elena Cristea recomandă să mergeți împreună să alegeți rechizitele, ghiozdanul, hainele și tot ce este necesar pentru școală. Pe lângă faptul că școlarul se va simți implicat, acest lucru îl ajută să ia singur decizii și contribuie la dezvoltarea autonomiei, ajutându-l să fie responsabil.
5. Mesaje secrete, care să-i amintească de tine
Pentru momentele în care se simte trist sau îi este dor de tine, poți să fii creativă și să îi desenezi ceva discret pe mână. De asemenea, îi poți strecura în ghiozdan un bilețel cu un mesaj scurt. O altă idee ar fi aceea de a cumpăra două brățări la fel, pe care să le purtați. Îi poți spune că atunci când îi este dor de tine se poate uita la brățară și, astfel, se poate simți în siguranță.
Nu uitați să vă bucurați împreună de noua etapă. Mult succes, încredere și răbdare!
Multumim! Asa e, emotiile nu dispar la niciun inceput de an scolar, si trebuie sa vorbim cu copiii despre ele. Succes si tie, pentru re-inceputul scrierilor pe blog!
Va multumesc mult! Toate cele bune!